Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

In jos

Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Mar Noi 26, 2013 6:53 pm

REGULAMENT DE DESFASURARE A CONCURSULUI DE PESCUIT
organizat de Asociaţia Pescarilor Sportivi Feroviar şi Prietenii VALURI DE CRAP:
“ Cupa pescuit răpitor-VALURI DE CRAP-2013’’

Motivatie de expunere :
      Mă uit afară şi văd că ninge ca în poveşti, când scriu aceste rânduri. Astăzi este marţi şi încerc să-mi imaginez cum va fi sâmbătă 30.11.2013 de ziua Sfântului Andrei. Pentru curaj intru pe un site de meteo consacrat şi constat că estimează vreme bună la Galaţi, normal sunt sărbătorile oraşului Galaţi.
    Acum două săptămâni după o partidă de pescuit la Somova eram ferm hotărât, am încheiat sezonul de pescuit pe anul 2013. Aşa cum un fumător înrăit renunţă la fumat de zeci de ori aşa şi această promisiune pe care mi-o fac mie însămi o încalc mereu.
   Totul a început printr-o vizită la un magazin de pescuit renumit, în proces de lichidare stoc, ce te îmbia cu reduceri de preţuri între 30-70%. Am sunat un coleg să-mi dea referinţe pentru un produs şi inevitabil am discutat de ultimele partide de pescuit. El la ultima ieşire undeva pe canale la 4-5 km de Tuluceşti nu avusese performanţe deosebite la răpitor, dar locaţia promitea rezultate.
    Aceasta a fost scânteia care m-a făcut să-mi încalc promisiunea. Programasem deja o partidă în duminica care a trecut dar datorită previziunilor meteo am renunţat şi pe bună dreptate pentru că duminică a plouat.
  Mă consolasem din nou cu idea  că ieşirea de la Somova a fost ultima pe anul 2013. Astăzi din curiozitate am intrat pe site-ul meteo şi s-ar părea că se anunţă vreme rezonabilă.
  L-am sunat pe Ionică şi am hotărât sâmbătă dimineaţă îl serbăm pe Sfântul Andrei la pescuit.
  Ştiu că provocarea este făcută din scurt şi majoritatea care nu lucrează în tură, şi-au făcut un program, motivat de faptul că niciodată nu am organizat un concurs de pescuit la răpitor propun pentru cine are posibilitatea şi plăcerea să participe la concursul:
“ Cupa pescuit răpitor-VALURI DE CRAP-2013’’


 
                   PROGRAMUL DE DESFASURARE A CONCURSULUI

   Concursul se va desfăşura, lângă localitatea Tuluceşti, pe data de 30 Noiembrie 2013, pe canalele de irigaţii aflate la 4-5 km distanţă de acesta.

     Punctul de întâlnire al participanţilor va fi pe data  de 30 Noiembrie  2013,  ora 6,00,  la podul peste pârâul Chineja din vecinătatea Localitatea Tuluceşti. Deoarece drumurile sunt desfundate urmare a precipitaţiilor căzute în ultima perioadă, deplasarea de la punctul de întâlnire până la locul faptei se va face pe jos. După cum ştiţi pentru pescuitul la răpitor nu ne trebuie bagaj mult, iar mersul pe jos este recomandat de doctor.

  Concursul va putea începe pe data de 30 Noiembrie  2013 imediat cum se ajunge la locaţia respectivă. Nu se va stabilii o oră prealabilă pentru final ţinând cont de perioadă, vreme şi dispoziţia peştilor pentru momelile oferite. Ora la care se va termina concursul se va hotărî de comun acord. Este de luat în seamă, ca realizare pentru această ieşire, să rămână o simplă plimbare în aer liber.
                                           

VOR FI PREMIATE:
-cantitatea cea mai mare de peste (exprimata in kg cu trei zecimale) – locurile 1,2,3, indiferent de marime specia-ştiucă;
-captura cu masa cea mai mare specia-ştiucă(exprimata in kg cu trei zecimale)      - locurile 1,2,3;

  Precizare: Menţiunile de mai sus au fost făcute pentru moralul participanţilor.
REGULI CE TRBUIESC RESPECTATE DE CATRE PARTICIPANTI:
- la concurs pot participa atat membrii A.P.S.F.P.’’VALURI DE CRAP’’, cat si cunoscuţii lor sau alţi doritori care agreează o ieşire în mijlocul naturii completată de o drumeţie dus-întors de aproximativ 10 km;
- concursul se va desfăşura la individual;
- se poate pescui la staţionar cu momeală vie fără restricţie privind numărul de ustensile(undiţă/lansetă) sau spinning;
- nu se impun restricţii la felul monturilor folosite;

PRECIZARI  PRIVIND ORGANIZAREA
          Competiţia nu va avea arbitrii. Evaluarea capturilor(dacă din greşeală vor fi) se va face în comun de către participanţi. Locul de pescuit va fi ales de fiecare nefiind impus.
                                               
ALTE  PRECIZARI:

     Pentru deplasare se recomandă participanţilor să fie încălţaţi cu cizme sau bocanci. De asemenea îmbrăcămintea să fie adecvată anotimpului, iar cei care nu sunt şoferi pot apela la o:,,scânteie”
     Deoarece există varianta să fim precum ursul păcălit de vulpe şi să găsim luciul apei îngheţat hotărârea finală pentru deplasare o vom lua vineri seara(29.11.13). Până atunci colegul nostru Dan a primit sarcina de a monitoriza condiţiile din zonă.
    Premiile vor consta în acordarea de diplome şi strângeri de mână. Festivitatea de premiere va avea loc cu ocazia şedinţei anuale de bilanţ din luna ianuarie 2014.
    Participanţii se angajează să se gândească pe malul apei la cei care nu sunt prezenţi . Cei care nu pot fi prezenţi îi vor compătimii pe cei care participă şi pot să le transmită urările de rigoare.


P.S. Se poate concura şi 2 pe trei locuri. Concursul se anulează numai dacă se desfăşoară cu un singur participant.

Participanţi:                                                                                     Semnătura
1……………………………………………………………………………………………
2……………………………………………………………………………………………
3……………………………………………………………………………………………
4……………………………………………………………………………………………
5……………………………………………………………………………………………
6……………………………………………………………………………………………


Nu vă speriaţi lista rămâne deschisă


APSF SI PRIETENII VALURI DE CRAP
Octavian Donose

_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 57
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de IonutC la data de Mar Noi 26, 2013 8:01 pm

Buna seara, citind aceste randuri salut cu respect initiativa dumneavoastra si doresc sa particip la acest concurs. De asemeni vreau sa va felicit si pt organizarea celui de la Salcuta la care nu am putut sa ajung pentru ca am avut un examen in ziua de marti, cat si pentru sponsorizarea de la Cupa Dobrogeana. O sa le impartasesc si catorva amici ideea acestei competitii locale cu speranta ca le voi trezi interesul!
avatar
IonutC
pescar de cinci stele
pescar de cinci stele

Varsta : 25
Localizare : Galati
Data de inscriere : 26/11/2013

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de alin_80 la data de Mar Noi 26, 2013 9:49 pm

Buna seara, super ideea , salut initiativa si doresc sa particip la concurs! sper ca vremea sa fie si ea in asentimentul nostru! ramane sa o urmarim si sa speram ca ne vedem la pod! Smile
avatar
alin_80
incepator
incepator

Varsta : 37
Data de inscriere : 26/11/2013

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de danstel la data de Mier Noi 27, 2013 12:38 pm

Dupa cat am asteptat o intalnire a membrilor asociatiei, urmarind postarile pe forum, vreau sa va spun ca voi fi la pod chiar de va trebui sa vin cu trenul de la Galati, pentru ca masina va fi la nevasta-mea care se ocupa de serbarea zilei onomastice a fiului meu cel mare. Daca printre participanti exista cineva cu masina care mai poate lua un pasager voi fi recunoscator.

_________________

avatar
danstel
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 51
Localizare : Galati, 0745314653
Data de inscriere : 20/04/2012

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Mier Noi 27, 2013 6:07 pm

Buna seara
Ninsoarea a stat. Prognoza meteo se arata in continuare optimista.
Vin cu rugamintea pentru cei care doresc sa participe la evenimentul din 30.11.13-Cupa pescuit rapitor-VALURI DE CRAP sa mai verifice inca o data forumul pe data de 29.11.13 dupa ora 20,30 pentru a verifica validarea sustinerii competitiei. Pana atunci restrictie totala la ,,Povestile pescaresti,, pentru ca ingheata apele.
Dane vineri ne auzim la telefon. Gasim o solutie pentru problema ridicata.
Toate cele bune
VALURI DE CRAP

_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 57
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de idementul la data de Joi Noi 28, 2013 8:05 pm

Oo,of,din nefericire sunt de serviciu,si fiind si ultima zi din luna n- a mai fost..."" loc de'ntors"".Da' ca sa nu raman cu...mana goala ofer spre inchiriere una bucata popper, superprinzatoare!!!100lei partida...ei,?? ceva amatori

_________________
Va pup pe dinti cu....Colgate cheers
avatar
idementul
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 56
Localizare : La mine.......acasa
Data de inscriere : 04/02/2011

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de razvan negru la data de Vin Noi 29, 2013 9:06 am

daca reusesc sa scap de munca ............maine sunt prezent !

_________________

avatar
razvan negru
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 36
Localizare : GALATI
Data de inscriere : 16/04/2012

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de Alexandru la data de Vin Noi 29, 2013 9:21 am

@danstel a scris:Dupa cat am asteptat o intalnire a membrilor asociatiei, urmarind postarile pe forum, vreau sa va spun ca voi fi la pod chiar de va trebui sa vin cu trenul de la Galati, pentru ca masina va fi la nevasta-mea care se ocupa de serbarea zilei onomastice a fiului meu cel mare. Daca printre participanti exista cineva cu masina care mai poate lua un pasager voi fi recunoscator.
danstele, imi pare rau dar n-am putut rezolva problema transportului. De fapt, nici eu nu sant sigur ca voi merge.

_________________
iese trenul din tunel, hop! si crapul dupa el!
avatar
Alexandru
Admin
Admin

Varsta : 50
Localizare : Galati, Romania.
Data de inscriere : 17/01/2011

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de Alexandru la data de Vin Noi 29, 2013 9:22 am

@razvan negru a scris:daca reusesc sa scap de munca ............maine sunt prezent !
 Razvane! Lasa munca: intai distractia!


Ultima editare efectuata de catre Alexandru in Vin Noi 29, 2013 9:56 am, editata de 1 ori

_________________
iese trenul din tunel, hop! si crapul dupa el!
avatar
Alexandru
Admin
Admin

Varsta : 50
Localizare : Galati, Romania.
Data de inscriere : 17/01/2011

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de Alexandru la data de Vin Noi 29, 2013 9:53 am

Un salut calduros noilor forumisti: cosmins11, alin_80, IonutC ! Ne puteti gasi si pe pagina noastra de facebook: https://www.facebook.com/valuridecrap. Un singur like mai trebuie ca sa facem frumoasa suma de 780!

_________________
iese trenul din tunel, hop! si crapul dupa el!
avatar
Alexandru
Admin
Admin

Varsta : 50
Localizare : Galati, Romania.
Data de inscriere : 17/01/2011

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de razvan negru la data de Vin Noi 29, 2013 10:35 am

@Alexandru a scris:
@razvan negru a scris:daca reusesc sa scap de munca ............maine sunt prezent !
 Razvane! Lasa munca: intai distractia!
da ce mergea o tuica si o bucata de slana cu ceapa ................asa pe malu' baltii ..............

_________________

avatar
razvan negru
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 36
Localizare : GALATI
Data de inscriere : 16/04/2012

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de danstel la data de Vin Noi 29, 2013 4:57 pm

@Alexandru a scris:
@danstel a scris:Dupa cat am asteptat o intalnire a membrilor asociatiei, urmarind postarile pe forum, vreau sa va spun ca voi fi la pod chiar de va trebui sa vin cu trenul de la Galati, pentru ca masina va fi la nevasta-mea care se ocupa de serbarea zilei onomastice a fiului meu cel mare. Daca printre participanti exista cineva cu masina care mai poate lua un pasager voi fi recunoscator.
danstele, imi pare rau dar n-am putut rezolva problema transportului. De fapt, nici eu nu sant sigur ca voi merge.
Multumesc mult Sandule pentru stradania de a gasi o posibilitate, dar, spre bucuria mea, problema transportului a fost rezolvata prin bunavointa d-lui. Octavian de a -mi oferi un loc in masina domniei sale. Imi pare rau sa aud ca exista posibilitatea ca tu sa lipsesti de la intalnire, dar sper sa fii prezent. Imi pare rau ca va lipsi idementul (mult respect Dane) si imi pare foarte rau ca va lipsi Cristi Trandafir...escu (Very Happy  hi hi hi...), le voi simti lipsa. Salut noilor membri ai forumului care fac dovada ca actiunile APSFP sunt apreciate. Astept cu nerabdare ora 21 pentru confirmarea intalnirii de maine.
Fire intinse baieti!

_________________

avatar
danstel
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 51
Localizare : Galati, 0745314653
Data de inscriere : 20/04/2012

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de IonutC la data de Vin Noi 29, 2013 6:16 pm

Eu v-am dat de mult like :DUn raspuns clar pentru maine se poate? Temperaturile nu se anunta tocmai placute, dar le adunam cu gradele din termos facem media si ne descucam Wink
avatar
IonutC
pescar de cinci stele
pescar de cinci stele

Varsta : 25
Localizare : Galati
Data de inscriere : 26/11/2013

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de danstel la data de Vin Noi 29, 2013 7:03 pm

@IonutC a scris:Eu v-am dat de mult like :DUn raspuns clar pentru maine se poate? Temperaturile nu se anunta tocmai placute, dar le adunam cu gradele din termos facem media si ne descucam Wink
Urmareste forumul, vei primi imediat raspunsuri la toate intrebarile

_________________

avatar
danstel
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 51
Localizare : Galati, 0745314653
Data de inscriere : 20/04/2012

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Vin Noi 29, 2013 7:25 pm

Buna seara
Intradevar astrele prezic pentru maine o zi mai ,,racoroasa,, decat azi insa decizia a fost luata:
Pe data de 30.11.13 va avea loc ,,Cupa pescuit rapitor VALURI DE CRAP,,. Imi cer scuze pentru ora tarzie la care am facut confirmarea.
Am modificat punctul de intanlire motivat de faptul ca dorim ca deplasarea pe jos sa fie pe o distanta mai mica, astfel inanlirea va avea loc la iesirea din Galati spre Girgiulesti in dreptul alimentarei de la capatul liniei de tramvai. De regula majoritatea pescarilor atat la dus cat si la intors fac o escala acolo. Ora de inanlire este 7,00, iar pentru informatii suplimentare pot fi contactat telefonic la numerele de telefon:0723254356, 0758886071.
Va rog sa aveti in vedere imbracamintea care trebuie sa fie adecvata temperaturilor inregistrate in ultima perioada si deplasarea pe jos care va fi totusi de ceva kilometrii. Incercam sa ajungem la locatia care ne-am propus-o. Daca cumva nu o sa reusim am luat in calcul si cateva variante de rezerva. Maine fiind sarbatoare probabil ca atat in oras cat si pe balta va fi aglomeratie.
Eu personal m-am pregatit si pentru pescuitul la stationar. S-ar putea sa inghete putin in noaptea asta dar asta este, atat timp cat nu sunt precipitatii este bine.
Va rog sa mai citi inca o data regulamentul concursului si sa tineti cont de indicatiile facute.
Toate cele bune.
Valuri de crap.

_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 57
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de danstel la data de Vin Noi 29, 2013 8:17 pm

Ok

_________________

avatar
danstel
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 51
Localizare : Galati, 0745314653
Data de inscriere : 20/04/2012

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de alin_80 la data de Vin Noi 29, 2013 8:47 pm

Din pacate, problema transportului ne pune bete in roate si mie si lui ionut c. Transportul nostru a considerat ca e mai bine ca maine sa se transporte in alta parte si am ramas cu ochii in soare, sau, in functie de vreme, in nori! nu ca s fi asteptat toata saptamana iesirea asta, dar ma rog... Crying or Very sad Oricum va dorim fire intinse si poate cu alta ocazie ne vom intalni. poate la o copca!
avatar
alin_80
incepator
incepator

Varsta : 37
Data de inscriere : 26/11/2013

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de Trandafirescu Cristian la data de Sam Noi 30, 2013 12:42 am

Offf....greu mai e la gara.....am di tate...da n-am liber maine...Sunt alaturi de voi scumpii mei...am toata baza in Gabi Cojocariu ca o sa castige intrecerea...in Sandu ca nu o sa se lase mai prejos...si in Dan,ca o sa cada in apa...Smile))

_________________
live for the moment not by the past, live each day like it's your last !
avatar
Trandafirescu Cristian
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 43
Localizare : Galati
Data de inscriere : 02/01/2012

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de Trandafirescu Cristian la data de Mar Dec 03, 2013 6:35 pm

Asteptam poze...clasamentul....ce se intampla???

_________________
live for the moment not by the past, live each day like it's your last !
avatar
Trandafirescu Cristian
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 43
Localizare : Galati
Data de inscriere : 02/01/2012

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Vin Dec 06, 2013 5:32 pm

ANUNT IMPORTANT
       În urma concursului “ Cupa pescuit răpitor-VALURI DE CRAP-2013’’ organizat de Asociaţia Pescarilor Sportivi Feroviar şi Prietenii VALURI DE CRAP se DECLARĂ VACANTE următoarele locuri:

-locurile 1,2,3, cantitatea cea mai mare de peste (exprimata in kg cu trei zecimale) indiferent de marime specia-ştiucă;


-locurile 1,2,3, captura cu masa cea mai mare specia-ştiucă(exprimata in kg cu trei zecimale)





_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 57
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Vin Dec 06, 2013 5:33 pm

Insuccesul s-a datorat următoarelor cauze, exprimate de un coleg de breaslă pe un alt form, din care citez:
,,Dupa 23 ani de stiucarit in Delta va pot spune o gramada de motive pentru un pescuit nereusit la stiuca :
- schimba dintii
- nu-i e foame
- scade apa



- creste apa
- e soare
- nu e soare
- nu e vant
- bate prea tare vantul
- nu e iarba stiucii
- e bahna la fund


- are paraziti pe corp deci nu umbla
- nu e puiet
- e prea mult puiet
- e tulbure apa
- e prea limpede apa
- e prea cald
- e prea frig
- barca e alba
- o sperie motorul
- o sperie ramele
- presiunea creste sau scade
- s-au mutat plaurii
- nu e solunarul bun
SAU MONOFILAMENTELE DE SUTE DE METRII SI-AU FACUT TREABA

     Concluzia mea este ca stiuca isi schimba dintii dar nu toti odata iar acest lucru nu influenteaza major o partida de pescuit,,


_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 57
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Vin Dec 06, 2013 5:34 pm

Locurile rămase vacante vor fi scoase la concurs din nou cu ocazia tradiţionalei ieşiri la copcă motiv pentru care:
-cei care din diverse cauze nu au putut participa mai au o şansă, iar cei care au participat se pot revanşa transmiţându-le urările de rigoare;
-se acordă dezlegare deplină la poveştile pescăreşti(poate balta se face de-o copcă).


  În contextul precizărilor formulate anterior aşteptăm propuneri pentru locaţia ieşirii la copcă dacă binenţeles vremea permite


_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 57
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Vin Dec 06, 2013 5:35 pm

Pentru documentare vă prezint câteva opinii ale împătimiţilor pescuitului la răpitor pe care le citez:
      STIUCA (Esox lucius) Descriere: Rapitorul numarul unu, stiuca isi pandeste nemiscata prada care se apropie, pentru ca in momentul oportun sa atace fulgerator. Corpul fusiform este perfect adaptat pentru un demaraj fulgerator, care se dovedeste de prea multe ori mortal. Stiuca are o dezvoltare rapida, atingand in numai trei saptamani 15 mm, iar maturitatea sexuala la varsta de 3 ani, cand are aproximativ 700-800 de grame, si poate ajunge la exemplare de peste 20 de kg (cea mai mare stiuca prinsa in Delta avea 16 kg). Perioada de reproducere are loc dupa topirea gheturilor, adica in februarie-martie. Temperatura optima de hranire pentru stiuca este de 17-180C. Exista opt specii ale familiei Esox dintre care sase se gasesc in America de Nord. Dimensiunea minima a stiucii care poate fi retinuta este de 40 de cm.
        Momelile folosite la pescuitul sportiv: Cea mai eficienta momeala si cea mai des folosita este lingurita oscilanta. Rezultate bune se obtin cu woblere si linguritele rotative. O momeala recomandata in momentele de apatie ale stiucii, atunci cand nu musca la lingura este pestele viu.
         Locuri de pescuit : In general stiuca prefera apele limpezi si oxigenate, cu vegetatie bogata. Lacurile mai adanci , zone cu adancimi mici si vegetatie cum ar fi japsele, canalele colmatate , sau portiuni ale canalelor unde lipsa curentilor a dus la limpezirea apei .
        Perioada de pescuit: In afara perioadei de prohibitie care incepe pe 1 februarie si tine aproximativ 2 luni stiuca se pescuieste tot timpul anului. Exista insa perioade cand este mai greu de gasit: de exemplu primavara cand sunt atinse cotele de inundatie si pestii patrund pe suprafetele mlastinoase, stiuca urmarindu-i in aceste locuri. In lunile de vara, datorita vegetatiei si a bogatiei puietului, stiuca nu prea este atrasa de lingurite: se prind in special marlite. In schimb toamna cand puietul se retrage la iernat si bradisul a cazut pe fundul apei, se prind exemplarele mari. Perioada optima pentru pescuitul stiucii este luna octombrie.

Sfaturi despre stiuca: Cei peste 700 de dinti foarte ascutiti ai stiucii pot taia cu usurinta nylonul, de aceea este nevoie de o struna de minimum 20 de cm pentru a evita taierea firului de pescuit.
     Atentie cand eliberati carligele din gura stiucii; nu introduceti degetele, ci folositi un clestisor, iar pentru a deschide cavitatea bucala utilizati un cascator.
   Pentru a-si mentine dintii ascutiti stiuca isi schimba dentitia in mod regulat, astfel pe luna noua beneficiaza de dinti noi, nu prea solizi, de aceea in aceasta perioada stiuca nu prea musca la lingura. Pe luna plina dintii sunt mai puternici si stiuca da dovada de agresivitate maxima. Aceasta teorie este valabila la modul general, deoarece nu toate stiuciile isi inlocuiesc dintii chiar in acelasi moment. Statistic s-a dovedit ca stiuca musca mult mai bine la lingura in perioadele cu luna plina.
      Factori care influenteaza pescuitul stiucii:
- Fazele lunii care influenteaza dentatia stiucii. Pe luna plina se prinde cel mai bine;
- Factorii climatici: temperatura, presiune atmosferica si vantul. Vantul este un factor benefic, prin faptul ca valurile iscate de vant oxigeneaza apa.Schimbarile bruste de temperatura sunt un factor negativ;
- Daca in locul respectiv s-a pescuit intens la stiuca, aceasta este mai prudenta si rezulta mai multe rateuri. In schimb in locurile mai neumblate unde nu s-a pescuit la lingurita stiuca musca mai increzatoare;
- Nivelul apei ,un nivel mai scazut face ca pestii din zonele inundabile sa se retraga rezultand o densitatea mai mare de stiuca;
- Aglomeratia de stiuci pe mp: adica o densitate mai mare de stiuci determina un pescuit mai fructuos.
  

_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 57
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Vin Dec 06, 2013 5:35 pm

Cunoaste cineva care sunt perioadele cand stiuca isi schimba dintii????
-am fost acum 2 saptamani pe o balta plina cu stiuca dar n-am avut decat 4 capturi.
-un amic de-al meu a pus asta pe seama faptului ca era o perioada cand stiuca isi schimba dintii.  
     Dupa umila mea parere stiuca nu isi schimba dinti , are perioade cand mananca mai prost insa cred ca chestia cu schimmatul dintilor e folclor , parerea mea!
       Eu stiu ca , "cumatra" se hraneste si cand isi schimba dintii dar mult mai greu.........facand referire la
ce spuneti dv. ca si-a facut plinul e cam greu, din cate stiu eu doar sarpele dupa ce se hraneste poate sta nemancat cateva zeci de zile pana i se digera hrana !!!sau dupa ce are plinul facut stiuca intra in hibernare.......in speranta ca stiti si de gluma
    Da domnule...depinde de la stiuca la stiuca...fiecare exemplar cum a avut grija sa isi intretina dantura...unele au folosit Colgate, altele Optinova, unele Bland a Med...depinde peste care a-ti dat...probabil ca cele din lacul dumneavoastra nu foloseau nik si le cadeau dintii.
    Sa fim seriosi...am prins stiuca aproape fara dinti in gura(ma refer la coltii de pe mandibule).De ce sa nu manance stiuca cand schimba dintii??? ia uitati-va pe limba si in gatul ei sa vedeti acolo mii de dinti..credeti ca nu ar fi in stare cu aia sa sfasie prada???
  Totul depinde de starea vremii, de maiestria pescarului si de toanele ei!
       Ultima teorie (cel putin aflata de mine) ref la schimbarea dintilor la stiuca, care mi se pare cea mai plauzibile este ca stiuca nu i-si schimba dintii, ci i-i inlocuieste pe cei rupti dupa o perioada de hranire intensiva. Asa se explica si de ce in momentul cand are dintii in schimbare nu mai este interesata de harana (are deja stocul facut)..
       Da, stiuca schimba dintii !Procesul este asemanator celui de la rechini. Dintii noi ies sub cei vechi. Dar nu inseamna ca nu mai mananca;este doar putin mai mofturoasa decat in celelalte sezoane ale anului, cand sare la aproape orice ! De accea indemanarea pescarului de stiuca, se probeaza incepand cu luna nov-dec.,cand e nevoie de mult mai multa rabdare pt. a gasi capturile şi bineinteles ca mai conteaza si este temperatura scazuta a apei , care-i incetineste metabolismul si implicit nevoia de hranire !
     Nu stiu ce se intampla cu dintii stiucii, pentru ca anul acesta nu am intrebat nici una....nici macar una...doar un salau amarat ....
Stiuca schimba dintii? Da sau nu?
     Cam asta-i intrebarea parerea mea ca da n-am mare experienta la stiuca: da lipovenii imi aratau dintii la stiuca: vezi ca nu prea are, si-i schimba, de-aia nu trage asa bine de prin carti citire
     "Cei peste 700 de dinti foarte ascutiti ai stiucii sunt schimbati perioadic (in fiecare luna!), de aceea este nevoie de o struna metalica pentru a inlatura surprizele neplacute prin taierea firului. Dintii cad in perioada cu luna noua, iar pe luna plina stiuca da dovada de maxima agresivitate.Aceasta teorie este valabila la modul general, deoarece nu toate stiuciile isi inlocuiesc dintii chiar in acelasi moment. Statistic s-a dovedit ca stiuca musca mult mai bine la lingura in perioadele cu luna plina."
    Un articol din AvP, pe aceasta tema, zicea ca dintii se schimba continuu, deci nu sta stiuca fara dinti.

_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 57
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Vin Dec 06, 2013 5:36 pm

Mai fratilor ati vazut voi stiuca fara dinti????
-dintii stiucii cresc tot timpul, in permanenta, continuu cum vreti voi, nu are perioada de naparlire in gura.
-pe masura ce dintii noi cresc cei vechi cad, poate ati vazut acest sistem la discovery cu rechinii.

Am mai auzit si eu o teorie tare rau, ca in perioada in care nu are dinti trage mai bine la twister, ca-i mai moale

Normal, ati vazut voi stiuca fara dinti complet ?
insa atunci cand se schimba unii sunt cazuti, altii pe cazute, altii proaspeti, si cumatra nu se simte f. confortabil

Probabil atunci trage mai bine la twistere
Ceea ce am observat eu, (sau poate mi s-a parut doar) este ca stiucile mai tinere au mai multi dinti. Este adevarat?
stuka-s schimba dintii, dar naravul ba.

Am prins atatea stiuci care lipsisera de la programul Colgate, incat, fara suparare, mi se pare cea mai mare prostie care poate fi invocata ca scuza pt insuccesul unei partide de pescuit. Imi vine greu sa cred ca cineva care are cat de cat experienta si o cultura mai rasarita ca a unui lipovean sa mai creada in povestile astea. Se dau 1000 de stiuci intr-un lac, 15 lacuri intr-o zona (in Delta sa zicem, e mai usor pt imaginatie). In data de 24. ale lunii toate isi schimba, la un semn totidintii, (sa zicem cu aproximatie 700 de caciula, da mai exact cu virgula). Intrebare: cati fraieri cunoasteti?
Cred nu-si schimba dintii,doar ii completeaza pe cei lipsa,pe care-i pierde in atacuri.


Faza reala patita de mine in Delta: intr-o zi, captura 12 stiuci, 2-3 agatate si pierdute; ziua urmatoare 6 stiuci prinse, 5-6 agatate si piedute.In acel moment, am ascutit cirligul, l-a schimbat cu unul nou, degeaba.A treia zi extrem de frustranta: 2 prinse,nenumarate atacuri, intepam, le scapam dupa citiva metri de dril...explicatia localnicului cu care eram in barca:stiuca isi schimba dintii.
horacleus scrie:A treia zi extrem de frustranta: 2 prinse,nenumarate atacuri, intepam, le scapam dupa citiva metri de dril...explicatia localnicului cu care eram in barca:stiuca isi schimba dintii.

Da, dar daca ataca, atunci cum iti explici ratarile? Ce legatura au ratarile cu schimbatul dintilor la stiuca?
Rateurile se datorau indeciziei de a ataca. Deci, nu musca asa cum trebuie din naluca. Poate daca ai fi redus mult viteza de recuperare...Cu o tripla buna,ce s-a agatat-agatat ramane
Poate daca ai fi redus mult viteza de recuperare...

Legat de viteza de recuperare... cum si cat de repede recuperati la stiuca? Eu, am prins stiuca recuperand foarte incet, aproape la viteza minima de rotire a paletei de rotativa.

_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 57
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Vin Dec 06, 2013 5:36 pm

P.S. Pentru un succes deplin al următoarelor ieşiri aşteptăm şi punctul Dvs. de vedere legat de pescuitul la răpitor -Ştiucă -exprimat prin prisma experienţei acumulate.
Sper că Moş Niculaie s-a gândit şi la voi, iar singura problemă pe care a avut-o a fost dimensiunea încălţărilor raportată la cea a cadoului.







APSF SI PRIETENII VALURI DE CRAP
Octavian Donose


_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 57
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de Trandafirescu Cristian la data de Dum Dec 08, 2013 2:37 pm

A prins Tetea o stiuca fara dinti de vreo 5 kg...Smile))

_________________
live for the moment not by the past, live each day like it's your last !
avatar
Trandafirescu Cristian
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 43
Localizare : Galati
Data de inscriere : 02/01/2012

Sus In jos

Re: Concurs de pescuit la rapitor. Tulucesti, 30.11.2013.

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum