Amintiri de la Casa Nebunilor

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Amintiri de la Casa Nebunilor

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Lun Noi 11, 2013 6:34 pm

Totul a început în vara anului 2004, când un fost tovarăş în ale pescuitului, nea Costică B. mi-a propus o partidă de pescuit la ,,Casa nebunilor”. Unde? La Casa Nebunilor? Am întrebat nedumerit. Răspunsul a fost prompt şi pe măsură: Da, la Casa Nebunilor.
Curiozitatea nu mi-a dat astâmpăr şi am răspuns afirmativ la o astfel de provocare. Am programat ieşirea şi până la ziua Z m-am gândit mereu la locaţia respectivă, punând colegului, ca orice pescar, întrebări legate de adâncimea apei, scule necesare, momeli, specii de peşti existente. Nerăbdarea era mare şi aveam senzaţia că timpul stă în loc.

FOTO ANUL 2005.

_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 56
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Amintiri de la Casa Nebunilor

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Lun Noi 11, 2013 6:40 pm

Amintiri de la Casa Nebunilor_2
A sosit şi dimineaţa mult aşteptată când am purces la drum de la Galaţi, în jurul prânzului. Am trecut cu bacul la I. C. Brăteanu şi am ţinut drumul având ca destinaţie intermediară Tulcea. Înainte de a intra în Tulcea, am făcut dreapta pe centură şi am urcat şi coborât dealurile pe care este amplasat oraşul, până la o intersecţie în care centura se înfundă într-o răscruce: la dreapta spre Agighiol, la stânga spre Mahmudia. Am virat dreapta spre următoarea destinaţie intermediară: Agighiol. Ajunşi la Agighiol, în centrul localităţii am ajuns la o altă cumpănă de drumuri: înainte spre Sarichioi, la stânga spre Valea Nucarilor. Am purces spre Valea Nucarilor, comună care este lipită de localitatea Iazurile precum doi fraţi siamezi. Dacă nu eşti atent la indicatorul de pe marginea drumului, nici nu realizezi când ai ajuns în Iazurile. Imediat după ieşirea din Iazurile, am făcut pe primul drum la dreapta, drum care a fost cândva asfaltat. În zare se vedea un deal care sfida întinderea ce-l mărginea, fiind izolat de fraţii săi din vecinătatea drumului asfaltat de la care ne-am abătut. Mai târziu, am descoperit cu stupoare că este o insulă de proporţii destul de mari pentru întinderea de apă care îl înconjoară – Insula Popina.
   Pe drumul fost asfaltat, am făcut undeva stânga, pe un drum de ţară şi am mers având ca reper un stâlp de beton ce se iţea dintr-o perdea de stuf.  La un moment dat, apropiindu-ne, am zărit o clădire dezafectată (o fostă staţie de pompe) pe care un rebel local fără cauză a scris cu un cărbune: CASA NEBUNILOR, după cum am aflat ulterior.
De la Galaţi până la locul mult visat ,,Casa nebunilor”, kilometrajul maşinii indica 117 km.

FOTO ANUL 2006

_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 56
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Amintiri de la Casa Nebunilor

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Lun Noi 11, 2013 6:40 pm

Amintiri de la Casa Nebunilor_3
Ne-am oprit pe marginea unui canal cu stuf pe maluri, pe care, perpendicular, se afla un alt canal. Am campat şi bineînţeles, ne-am apucat de pescuit la staţionar. Nu am avut capturi deosebite, dar am prins o diversitate de specii: caras, biban, roşioară şi, spre surprinderea noastră, lin, exemplare la aproximativ 300g bucata.
Încercam să localizez unde ne aflăm, mai ales că, în primea seară, am fost uimit de faptul că, dincolo de stuful care străjuia celălalt mal, se auzea o hulă puternică făcută de valuri, ca şi cum mă aflam pe malul mării. Eram contrariat pentru că ştiam sigur că nu suntem pe malul mării.
A doua zi, împins de curiozitate, am trecut canalul înot şi am urmărit o potecă făcută de om prin întinderea de stuf. Pe neaşteptate, s-a ivit un luciu de apă, a cărui mal opus nu se zărea. Singurul reper care sfida parcă întinderea de apă era o insulă ce se înălţa parcă obraznic în peisaj. Mă aflam pe malul Lacului Razim, în apropierea Insulei Popina. Canalul în care pescuiam semăna cu un dispozitiv de apărare care proteja o cetate (Lacul Razim), în faţa invadatorilor şi se numeşte Canalul Lipoveni.
Eram în Deltă departe de Deltă.

FOTO ANUL 2006.

_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 56
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Amintiri de la Casa Nebunilor

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Lun Noi 11, 2013 6:42 pm

Amintiri de la Casa Nebunilor_4
După cum am arătat anterior, locul nu promitea capturi deosebite, dar ne-a atras prin frumuseţe. Prima ieşire în locaţia respectivă ne-a făcut să fim atraşi de peisajele deosebite întâlnite.
Au urmat şi alte ieşiri la ,,Casa nebunilor”, ocazii cu care am început să explorăm împrejurimile şi să descoperim peisaje deosebite. Ce era, de fapt, ,,Casa nebunilor”: un labirint de canale şi bălţi pe malul Canalului Lipoveni, care au constituit infrastructura unei amenajări piscicole de proporţii înainte de anii ‘90, acum abandonată şi devastată. Faptul că natura, cum face cu orice amenajare făcuta de mâna omului şi abandonată, şi-a intrat în drepturi, conferă o frumuseţe deosebită locului.

FOTO ANUL 2006

_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 56
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Amintiri de la Casa Nebunilor

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Lun Noi 11, 2013 6:43 pm

Amintiri de la Casa Nebunilor_5
Acolo am simţit pentru prima oară adrenalina pescuitului la răpitor cu momeli artificiale. La fiecare lansare simţeam emoţia unui jucător la ruletă care aşteptă ca roata norocului să-şi termine cursa şi bila să se oprească pe numărul plătit. Dacă la pescuitul la staţionar nu am avut rezultate deosebite, la răpitor satisfacţia a fost deplină prin capturile făcute. Acolo am auzit poveşti despre ştiuci imense, pentru care o mârliţă de câteva sute de grame făcea parte din meniu. Acolo Iulian a descoperit pescuitul la „gândăcel” şi frustrarea unei capturi record ratate. Acolo, în miez de noapte, am depănat în jurul focului, cu Nea Costică B. şi ceilalţi colegi împătimiţi în ale pescuitului, poveşti pescăreşti, ascultând zbuciumul valurilor pe Lacul Razim.

FOTO ANUL 2007.

_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 56
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Amintiri de la Casa Nebunilor

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Lun Noi 11, 2013 6:44 pm

Amintiri de la Casa Nebunilor_6
Acum ceva săptămâni, unul din colegi m-a întrebat dacă mai ştiu ceva de ,,Casa nebunilor”, niciunul dintre noi nu mai fusese de ceva ani buni în zonă. Întrebarea pusă a fost scânteia care mi-a trezit nostalgia acelor locuri. Primul lucru care l-am făcut a fost să mă uit pe poze şi să constat că timpul trece fără să ne dăm seama. Am rămas cu amintirea unor momente deosebite petrecute în mijlocul naturii.

FOTO ANUL 2007.

_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 56
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Amintiri de la Casa Nebunilor

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Lun Noi 11, 2013 6:45 pm

Amintiri de la Casa Nebunilor_7
Nu am avut astâmpăr şi împreună cu doi tovarăşi am purces la drum. Doream să retrăiesc iarăşi amintirea acelor vremuri. Nu am ajuns chiar la ,,Casa nebunilor”, ci în apropierea ei şi am avut norocul să am şi o captură de luat în seamă la ştiucă. După mine au fost şi alţi colegi, iar din cele văzute şi auzite ,,Casa nebunilor” nu mai are potenţialul piscicol pe care l-a avut, nu se mai poate ajunge la clădirea propriu zisă. Canalul Lipoveni este un obstacol firav în calea celor certaţi cu legea şi care folosesc metode de pescuit cu efect distrugător asupra faunei piscicole pe Lacul Razim.

FOTO ANUL 2013.

_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 56
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Amintiri de la Casa Nebunilor

Mesaj Scris de Donose Octavian la data de Lun Noi 11, 2013 6:45 pm

Amintiri de la Casa Nebunilor_8
Probabil trebuie să ajungem să nu mai fie nimic decât cenuşă ca să realizăm ce am făcut. Trăim o satisfacţie iluzorie, de moment, care nu se va compara niciodată cu regretele ce vor urma, dacă vom mai apucăm să le trăim… Din păcate, cei care vor veni după noi nu vor regreta niciodată, pentru că nu au de unde să ştie cum a fost.
Acestea au fost poveşti pescăreşti de la ,,Casa nebunilor”.
P.S. Se spune că nu iese fum fără foc, motiv pentru care voi încerca să fac o retrospectivă cu imagini a CEEA CE A FOST.
Vă mulţumesc pentru răbdare.
Toate cele bune.
VALURI DE CRAP


_________________


Donose Octavian
PRESEDINTE
PRESEDINTE

Varsta : 56
Data de inscriere : 21/01/2011

Sus In jos

Re: Amintiri de la Casa Nebunilor

Mesaj Scris de Trandafirescu Cristian la data de Mar Noi 12, 2013 8:54 pm

Frumoase amintiri...Toata stima.
avatar
Trandafirescu Cristian
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 43
Localizare : Galati
Data de inscriere : 02/01/2012

Sus In jos

Re: Amintiri de la Casa Nebunilor

Mesaj Scris de danstel la data de Mier Noi 13, 2013 4:23 pm

Cam toate locurile salbatice de pescuit sunt distruse treptat prin braconaj!
Felicitari pentru retrospectiva postata!
avatar
danstel
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 51
Localizare : Galati, 0745314653
Data de inscriere : 20/04/2012

Sus In jos

Re: Amintiri de la Casa Nebunilor

Mesaj Scris de MARIAN PESCARUL la data de Mier Noi 20, 2013 2:21 am

Am fost acolo acum 2 ani ,dar nu stiam ca ii spune "casa nebunilor"am batut tot canalu si canalele mici adiacente pina am iesit in razem si totul era pustiu apa parca nu avea viata.Am gasit la o intersectie un localnic batrin care avea 2 bete din trestie si dadea la biban.N-ea privit cu repros ca ii tulburam linistea dar si cu amaraciune in glas cind l-am intredat daca pica ceva, raspunsul a fost sec ,ca peste nu m-ai este.Am mers m-ai departe cu barca, in liniste, parca speriati de raspunsul batrinului pescar.Realitatea era acolo,fara o miscare pe tot luciul apei.La intoarcere am intrebat gazda si n-ea spus ca aproape toti cei care au barci au braconat intr-un stil barbar si acum stau si se vaita.Am fost si pe insula popina peisajul este mirific.

_________________

avatar
MARIAN PESCARUL
MODERATOR
MODERATOR

Varsta : 49
Localizare : Galati
Data de inscriere : 24/02/2011

Sus In jos

Re: Amintiri de la Casa Nebunilor

Mesaj Scris de MARIAN PESCARUL la data de Mier Noi 20, 2013 2:32 am

Am dat greu de stiuca,dupa ce am lasat barcile si am mers pe jos aproape un kilometru intr-o coda de fost canal izolat.Am prins piese 1,2,3 kilograme.Nu multe,cite 2,3 bucati fiecare.Am prins si mirlite si sincer l-eam aruncat inapoi in apa,parca rusinati de ce au facut pescarii la adresa speciei stiuca.

_________________

avatar
MARIAN PESCARUL
MODERATOR
MODERATOR

Varsta : 49
Localizare : Galati
Data de inscriere : 24/02/2011

Sus In jos

Re: Amintiri de la Casa Nebunilor

Mesaj Scris de m1966ak la data de Mar Dec 10, 2013 11:29 am

Asta da surpriza, toate iesirile de la ,,Casa Nebunilor" au fost reusite, avem numai amintiri placute , multe locuri erau neatinse de mana omului, de cele mai multe ori am avut si capturi. Nici macar bruma groasa nu ne putea tine-n loc, serile de neuitat langa lemnele care trosneau in foc , plimbarea cu bacul pe Dunare, la intoarcere, pe care n-avem cum sa o uitam, toate acestea ne fac sa fim nostalgici si ne aducem aminte cu placere de acest loc minunat,,Casa Nebunilor", toata stima !!!!
avatar
m1966ak
pescar de sase stele
pescar de sase stele

Varsta : 51
Data de inscriere : 04/02/2011

Sus In jos

Re: Amintiri de la Casa Nebunilor

Mesaj Scris de valuridecrap la data de Vin Noi 28, 2014 10:06 am

AICI VETI GASI TOATE FOTOGRAFIILE DE LA ACEST EVENIMENT: GOOGLE ALBUM

_________________
mereu alaturi de voi !
avatar
valuridecrap
ORGANIZATOR DE INTALNIRI
ORGANIZATOR DE INTALNIRI

Varsta : 6
Localizare : Galati, Romania.
Data de inscriere : 21/07/2011

Sus In jos

Re: Amintiri de la Casa Nebunilor

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum