GULAS LA CEAUN

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de Trandafirescu Cristian la data de Vin Ian 18, 2013 7:00 pm

Mâncare de aer curat şi dătător de foame, de foc liber arzând sub ceaun, de prieteni adunaţi laolată pentru a împărtăşi aceeaşi mâncare, gulaşul îşi depăşeşte condiţia de supă groasă sau tocană cu carne de vită şi tinde către ceva mai mult. Dar ce este gulaşul? O supă grosuţă sau o mâncare din carne de vită, ceapă şi ardei – o ţâră gras şi o parte iute – cu găluşte sau cartofi fierţi în zeama-i boiată. Căci boiaua de ardei, paprika, uşor prăjită alături de carne, ceapă şi ardei, e cea care dă gustul autetic, patina amărui-afumată, acestui fel unguresc care se bucură de egal succes în Austria, nordul Italiei, pe tot întinsul Cehiei şi Slovaciei, Sloveniei, Serbiei şi României.

Gulaş, guiaş – cum se pronunţă în maghiară, nu înseamnă altceva decât văcar. Că e de vacă. Există mai multe extensii ale gulaşului, răspândit prin tot vechiul imperiu Austro-Ungar, dar câteva constante sunt musai să existe: carne, ceapă, ardei, boia de ardei, piper, roşii şi chimen, pătrunjel verde. La variabile putem trece găluştele care se înlocuiesc cu cartofi, două linguri de smântână, poate şi una de făină, vreo două frunze dafin şi vreo trei căţei de usturoi, o frunză de ţelină. Tot la variabile ar intra şi forma de agregare (supă sau tocăniţă). Eu optez pentru tocăniţă. Nu mă simt prea bine la gândul că stau două ore lângă ceaun ca să fac o supă. Iată reţeta unui gulaş garantat bun, făcut cu cartofi ca să ne fie viaţa simplă. Prietenii ştiu de ce. Cine a cărat cu infinite precauţii două ouă crude pe munte şi a încercat să facă găluşte în bucătăria improvizată de lângă un cort ştie ce spun.
N-aveţi cum să-l greşiţi, mai ales dacă-i aveţi pe Sandu si Gabi lângă foc la ceaun....

Porţii: 12

Timp preparare: 2 ore


Ingrediente:
1,5 kilograme pulpă de vită
2 kilograme de cartofi
2-3 cepe mari
3 ardei graşi sau kapia (frumoşi ar fi roşii)
2 ardei iuţi (după ce aţi verificat că cei roşii nu sunt iuţi)
4 roşii cărnoase (sau 2 conserve de roşii decojite)
50 grame de untură
2 linguri de boia de ardei dulce
o lingură rasă de chimen
2-3 frunze de dafin (opțional)
o legătură de pătrunjel care pocneşte de cât e de proaspăt şi crud e
o linguriţă de zahăr

Preparare:
Tăiaţi carnea de vită în cuburi potrivit de mari, cât o îmbucătură de bărbat. Curăţaţi ceapa şi tăiaţi-o în peştişori, nu foarte subţiri. Curăţaţi cartofii şi tăiaţi-i în cuburi mărişoare. Lăsaţi cartofii într-un vas cu apă să nu se înnegrească. Curăţaţi ardeii graşi şi tăiaţi-i în pătrate mari. Procedaţi la fel cu cei mici dar pe care îi tăiaţi mai mărunt. Faceţi focul. Beţi o bere.
Încingeţi untura în ceaun şi, după ce sfârâie bine, adăugaţi carnea de vită. Amestecaţi energic câteva secunde să se rumenească bine până când carnea începe să-şi lase zeama. Nu spumiţi că e păcat de Dumnezeu. Lăsaţi carnea să-şi facă de cap în amestecul ei, să prindă a se frăgezi înăbuşit. Când toată zeama a scăzut şi carnea prinde a se prăji din nou în grăsime, adăugaţi ceapa şi ardeii şi căliţi-i cu pricepere. Când prind a se înmuia adăugaţi boiaua şi seminţele de chimen (măcinat sau întreg). Lăsaţi-le şi pe ele să se rumenească. Aveţi grijă însă să nu le ardeţi. Stingeţi cu vreo doi litri şi jumătate de apă şi lăsaţi să fiarbă vreo jumătate de oră. Mai beţi o bere.Mai gustati un vin...Aveti grija la Elvis !!!
Când carnea e aproape fiartă, adăugaţi cartofii şi roşiile (tăiate în bucăţi generoase), cu grijă să nu vă ardeţi (nu uitaţi că aţi băut deja două beri! lăsaţi-o mai uşor). Săraţi delicat amestecul şi dacă e prea puţin lichid mai completaţi. Nu exageraţi cu apa. Ingredientele trebuie să fie acoperite la limită. Adăugaţi şi linguriţa de zahăr care trebuie să taie din acreala roşiilor.
Lăsaţi gulaşul să mai fiarbă vreo jumătate de oră. Carnea trebuie să fie moale, cartofii fierţi, iar fiertura grosuţă şi gustoasă. Completaţi cu sare şi piper. Dacă o doriţi mai groasă puteţi să legaţi fiertura cu puţină făină amestecată cu smântână sau suc de roşii. Aveţi grijă doar ca făina să fie bine înglobată în lichid înainte de a o turna în gulaş.

Serviţi cu pătrunjel tocat deasupra, o felie de pită neagră, un ardei iute şi o lingură de smântână lângă. Acum chiar puteţi bea o bere. Meritaţi! Traiasca bucatarii !!! Sper ca domnii Sandu si Gabi sa nu ne uite......
avatar
Trandafirescu Cristian
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 43
Localizare : Galati
Data de inscriere : 02/01/2012

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de Alexandru la data de Sam Ian 19, 2013 10:22 am

Interesant... Da' s-o crezi tu ca fac eu galuste pe balta! Nu crezi ca esti cam pretentios, domnu' Trandafirescu? Poate vrei si placinte...

_________________
iese trenul din tunel, hop! si crapul dupa el!
avatar
Alexandru
Admin
Admin

Varsta : 49
Localizare : Galati, Romania.
Data de inscriere : 17/01/2011

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de Trandafirescu Cristian la data de Sam Ian 19, 2013 10:24 am

Galuste pt. pretentiosi.......dar,daca-ti place,si o gasesti interesanta papica,ma bucur mult !!!
avatar
Trandafirescu Cristian
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 43
Localizare : Galati
Data de inscriere : 02/01/2012

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de Alexandru la data de Sam Ian 19, 2013 10:27 am

Daca Alaoa mananca din gulasu' asta, oare, o sa-l doara funduletu' ?

_________________
iese trenul din tunel, hop! si crapul dupa el!
avatar
Alexandru
Admin
Admin

Varsta : 49
Localizare : Galati, Romania.
Data de inscriere : 17/01/2011

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de Alexandru la data de Sam Ian 19, 2013 10:29 am

Am auzit ca pe Elvis l-au dus la dezalcoolizare... Cica devenise dependent...

_________________
iese trenul din tunel, hop! si crapul dupa el!
avatar
Alexandru
Admin
Admin

Varsta : 49
Localizare : Galati, Romania.
Data de inscriere : 17/01/2011

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de Trandafirescu Cristian la data de Sam Ian 19, 2013 3:38 pm

Da,de sunca.........da cu vita cica se impaca bineeeee !affraid
avatar
Trandafirescu Cristian
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 43
Localizare : Galati
Data de inscriere : 02/01/2012

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de idementul la data de Dum Ian 20, 2013 5:56 pm

Daca va mai legati de Elvis,il fac scapat la ceaunul cu "giulas'' si-o sa mancati....mizel Razz
avatar
idementul
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 55
Localizare : La mine.......acasa
Data de inscriere : 04/02/2011

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de Trandafirescu Cristian la data de Dum Ian 20, 2013 6:00 pm

Bachus???
avatar
Trandafirescu Cristian
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 43
Localizare : Galati
Data de inscriere : 02/01/2012

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de idementul la data de Dum Ian 20, 2013 6:03 pm

Alaoa??????
avatar
idementul
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 55
Localizare : La mine.......acasa
Data de inscriere : 04/02/2011

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de Trandafirescu Cristian la data de Dum Ian 20, 2013 6:06 pm

A,daaaaaa....
avatar
Trandafirescu Cristian
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 43
Localizare : Galati
Data de inscriere : 02/01/2012

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de Trandafirescu Cristian la data de Dum Ian 20, 2013 6:07 pm

Bine ati revenit dom Drescanu........Va place reteta???
avatar
Trandafirescu Cristian
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 43
Localizare : Galati
Data de inscriere : 02/01/2012

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de Trandafirescu Cristian la data de Dum Ian 20, 2013 6:09 pm

Ati citit-o cu atentie???
avatar
Trandafirescu Cristian
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 43
Localizare : Galati
Data de inscriere : 02/01/2012

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de idementul la data de Dum Ian 20, 2013 6:10 pm

Aaaaaaa!!!Alaioan...adica Ioan Ala??? Da,categoric imi place da' eu ii zic mai romaneste...ostropel,si sorry...buna seara Shocked
avatar
idementul
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 55
Localizare : La mine.......acasa
Data de inscriere : 04/02/2011

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de Trandafirescu Cristian la data de Dum Ian 20, 2013 6:13 pm

Ostropel si curry???
avatar
Trandafirescu Cristian
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 43
Localizare : Galati
Data de inscriere : 02/01/2012

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de idementul la data de Dum Ian 20, 2013 6:15 pm

Da,ce-i rau???Aaa si fara ...chimen
avatar
idementul
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 55
Localizare : La mine.......acasa
Data de inscriere : 04/02/2011

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de Trandafirescu Cristian la data de Dum Ian 20, 2013 6:16 pm

Mda,asa e...
avatar
Trandafirescu Cristian
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 43
Localizare : Galati
Data de inscriere : 02/01/2012

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de Alexandru la data de Lun Ian 21, 2013 1:21 pm

Ete-te, si-a revenit idementul! Elvis ce mai face? Very Happy

_________________
iese trenul din tunel, hop! si crapul dupa el!
avatar
Alexandru
Admin
Admin

Varsta : 49
Localizare : Galati, Romania.
Data de inscriere : 17/01/2011

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de idementul la data de Mar Ian 22, 2013 8:21 pm

bine,mersi de intrebare....latra!! Very Happy
avatar
idementul
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 55
Localizare : La mine.......acasa
Data de inscriere : 04/02/2011

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de Alexandru la data de Mier Ian 23, 2013 11:30 am

Latra la reteta de gulas a lui Cristi? Razz

_________________
iese trenul din tunel, hop! si crapul dupa el!
avatar
Alexandru
Admin
Admin

Varsta : 49
Localizare : Galati, Romania.
Data de inscriere : 17/01/2011

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de idementul la data de Mier Ian 23, 2013 7:39 pm

Ce sa latre la gulas??? Daca-l scap la ceaunul cu gulas nici nu mai.....respira!?!?! Very Happy
avatar
idementul
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 55
Localizare : La mine.......acasa
Data de inscriere : 04/02/2011

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de Trandafirescu Cristian la data de Joi Ian 24, 2013 6:00 pm

Da,inainte de ceaun,ii dai si vreun rachiu???affraid
avatar
Trandafirescu Cristian
PESCAR EMERIT
PESCAR EMERIT

Varsta : 43
Localizare : Galati
Data de inscriere : 02/01/2012

Sus In jos

Re: GULAS LA CEAUN

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum